Problemele cu care se confruntă lucrătorii medicali, migrația și mobilitatea acestora, dar și activitățile principale realizate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale din Republica Moldova” gestionat de OMS cu sprijinul financiar al Uniunii Europene au fost discutate în talk-show-ul „Bună seara!” de la TV Moldova 1.

Sistemul de sănătate din Republica Moldova se confruntă cu aceleași probleme de ordin mondial, precum migrația și insuficiența cadrelor medicale, distribuţia geografică neuniformă cauzată de lipsa cadrelor medicale în mediul rural și excesul lor în cel urban, gestionarea și planificarea precară a resurselor umane în sănătate. 

Astăzi, 20 martie 2015, a avut loc Conferința de încheiere a Proiectului „Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale din Republica Moldova”, implementat de Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Experţi şi specialişti din sistemul de sănătate, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale au participat astăzi,  27 februarie 2015, la atelierul de lucru „Sporirea accesului la personal medical în mediul rural prin creşterea gradului de reținere a acestora”, desfăşurat în incinta Colegiului Național de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.  

Astăzi, 13 februarie 2015, Ministerul Sănătății și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova, au lansat Sistemul Informatic de Evidență a Resurselor Umane din Sistemul Sănătății (abreviat – SIERUSS), ce include în sine baza de date a resurselor umane în sănătate și reprezintă un mecanism complex pentru colectarea, analiza și raportarea  datelor cu privire la resursele umane în sănătate.

Astăzi, 10 februarie 2015, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova a lansat un nou studiu, „Lucrătorii medicali din Republica Moldova: motivele abandonării profesiei”. Cercetarea a analizat în premieră în țară fenomenul de abandonare de către lucrătorii medicali a sistemului de sănătate și a profesiei în favoarea altor munci.

Varianta PDF a studiului este disponibilă aici:  lucrătorii medicali din Republica Moldova: motivele abandonării profesiei 

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Biroul OMS din Republica Moldova, a lansat astăzi un nou spot video în cadrul Campaniei naționale de informare privind mobilitatea cadrelor medicale „Cu fiecare lucrător medical acasă, Moldova e mai sănătoasă”.
Spotul vine să pună în evidență unul dintre cei mai importanți factori motivaționali în activitatea lucrătorilor medicali – condițiile de lucru și să arate schimbările recente din sistemul sănătății cu referire la acestea.
Posturile de televiziune interesate în difuzarea gratuită a spotului video, îl pot descărca de aici - http://we.tl/dTFVrxe3Ij

La 17 decembrie 2014, factori de decizie naționali, parteneri internaționali și echipa OMS s-au întâlnit în cadrul unui atelier de lucru privind implementarea, bunele practici și provocările privind Codul global de practici al OMS privind recrutarea internațională a personalului medical. Întâlnirea a avut drept scop punerea în discuție a opțiunilor de politici eficiente aplicate în regiunea europeană a OMS pentru consolidarea forței de muncă din domeniul sănătății și evaluarea progreselor realizate de Republica Moldova în implementarea prevederilor Codului.

La 15 decembrie, în Chişinău, mai mulți factori de decizie din sistemul sănătății s-au întâlnit în cadrul unui atelier de lucru să discute pe marginea  reglementării şi licenţierii cadrelor medicale în Republica Moldova. 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi factorii de decizie din cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au întreprins o vizită de studiu în Estonia pentru a studia experienţa țării cu privire la autonomia universitară şi responsabilitatea în cadrul procesului de descentralizare. Vizita a fost organizată în perioada 27-30 octombrie 2014, cu suportul Oficiului OMS din Republica Moldova și în cooperare cu Universitatea din Tartu, Spitalul Universitar din Tartu, Universitatea de Tehnologii din Tallinn şi Ambasada Republicii Moldova în Estonia.

O delegaţie din patru reprezentanţi ai Republicii Moldova a participat la atelierul Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (RSESE) „Cadrele medicale: de la provocări la soluţii, configurarea agendei în ţările Reţelei de Sănătate în Europa de Sud-Est”. Atelierul a fost organizat în perioada 10-11 noiembrie de Centrul Regional de Dezvoltare în Sănătate pentru resursele umane în sănătate al RSESE, în colaborare şi sub îndrumarea tehnică a Biroului Regional OMS pentru Europa, precum şi cu suportul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Externe al Sloveniei. 

În perioada 23-24 octombrie 2014, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului național pentru sănătate cu genericul „Sănătatea şi dezvoltarea socio-economică în Republica Moldova: de la politici la acţiuni comune”. În cadrul ediției curente a Forumului a fost abordată importanţa stării bune de sănătate a populaţiei pentru dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova, fiind puse în discuție politicile şi intervenţiile de sănătate publică, organizarea serviciilor medicale şi dezvoltarea resurselor umane în sănătate cu scopul de a identifica strategii relevante şi efective de implicare a factorilor de decizie atât din sectorul sănătăţii, cât şi din alte sectoare în implementarea acestora. 

Rezultatele studiului „Lucrătorii medicali care au migrat din Republica Moldova în Italia și alte țări ale Uniunii Europene” au fost prezentate joi, 16 octombrie, în cadrul unei mese rotunde organizate de Oficiul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova. La eveniment au participat  reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Biroului pentru Relații cu Diaspora, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Organizației Internaționale pentru Migrație și alte instituții relevante din domeniu.

Migrația cadrelor medicale, costul instruirii medicilor și asistenților medicali, motivația și mecanismele de reținere a cadrelor medicale în sistemul național de sănătate au constituit subiectele de discuție din cadrul emisiunii „Bună seara” de la TV Moldova 1 realizată la 26 septembrie 2014. Moderatorul Mircea Surdu a mai pus în discuție și alte domenii ce țin de migrația profesioniștilor din domeniul sănătății, dar și activitățile realizate în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale din Republica Moldova”.

 

Începând cu 19 august 2014, 140 de specialişti în domeniul resurselor umane în sănătate care reprezintă autorităţile centrale şi instituţiile medico-sanitare din ţară s-au înscris la cel de-al doilea curs național de instruire privind gestionarea sistemului informaţional de evidenţă a resurselor umane în sănătate (SIERUSS). Trainingurile sunt realizate de Centrul Naţional de Management în Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii cu suportul Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Republica Moldova și se vor desfășura până în octombrie 2014. 

În perioada 16-18 iulie 2014, Oficiul OMS în parteneriat cu Ministerul Sănătății a organizat atelierul de lucru privind planificarea resurselor umane în sănătate.

 

Atelierul şi-a propus drept scop să familiarizeze participanții cu procesul de planificare a cadrelor medicale, organizarea  mijloacelor financiare şi de servicii, identificarea factorilor critici ce influențează o planificare eficientă a resurselor umane în sănătate, precum şi aplicarea practică a instrumentului OMS privind indicatorii volumului de lucru şi necesitatea asigurării cu cadre medicale.

La 27 iunie 2014, în cadrul unei mese rotunde, a fost lansat cel de-al doilea studiu al Proiectului „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale din Republica Moldova” – „Lucrătorii medicali originari din Republica Moldova care locuiesc şi activează în România”.

La eveniment au participat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, asociaţiilor medicale profesionale, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, organizaţiilor internaţionale şi proiectelor în domeniul migraţiei.

La 3 iunie 2014, în cadrul unei mese rotunde, a avut loc lansarea studiului „Costul instruirii cadrelor medicale în Republica Moldova”, realizat în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale din Republica Moldova” coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cu suportul financiar al Uniunii Europene.

În perioada 14-15 mai 2014, Ministerul Sănătății  și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova În parteneriat cu Şcoala de Management în Sănătate Publică, a organizat un atelier de lucru cu genericul ”Autonomia universitară în procesul descentralizării învățământului medical universitar și postuniversitar”.

Astăzi, 11 aprilie 2014, a avut loc evenimentul de încheiere a Cursului național de management și guvernare a resurselor umane în sănătate destinat managerilor și șefilor departamentelor de resurse umane în sănătate, inițiat cu sprijinul Ministerului Sănătății și a Oficiului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale din Republica Moldova” finanţat de Uniunea Europeană. Cursurile s-au desfăşurat la Şcoala de Sănătate Publică în perioada ianuarie-aprilie 2014. 

Specialiştilor în domeniul resurselor umane în sănătate, care au încheiat cursurile de instruire privind gestionarea sistemului informaţional de evidenţă a resurselor umane în sănătate (SIERUSS), desfăşurate la Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii cu suportul Oficiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Republica Moldova, le-a fost pus la dispoziţie un instrument suplimentar privind aplicarea SIERUSS în munca de zi cu zi. Este vorba de Linia verde 022.79.71.31, care a fost creată în octombrie 2013 la Centrul Naţional de Management în Sănătate şi care este operaţională de luni până vineri, între orele 8.00 şi 17.00. 

La 4 februarie 2014, la Chişinău a avut loc cel de-al doilea Atelier de lucru privind competenţele şi tehnicile de negociere ale acordurilor bilaterale în domeniul migraţiei personalului medical. Evenimentul a fost organizat de Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale din Republica Moldova” finanţat de Uniunea Europeană.

La 20 ianuarie 2014, la Şcoala de Sănătate Publică, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Oficiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a demarat Cursul naţional în guvernarea şi gestionarea resurselor umane în sănătate. Peste 180 de manageri şi şefi ai departamentelor de resurse umane din cadrul instituţiilor medico-sanitare din ţară vor participa la training în perioada ianuarie-aprilie 2014, în cadrul a 9 grupuri de studii.
Republica Moldova a participat la cel de-al treilea Forum Global în resurse umane în sănătate, organizat în Recife, Brazilia în perioada 10-13 noiembrie 2013. Din delegaţia moldovenească au făcut parte reprezentanţii Biroului OMS din Republic Moldova şi şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.

Peste 300 de specialişti în domeniul resurselor umane în sănătate care reprezintă autorităţile centrale şi instituţiile medico-sanitare din ţară participă la cursul de instruire privind gestionarea sistemului informaţional de evidenţă a resurselor umane în sănătate (SIERUSS). Primul curs de instruire a început la 15 octombrie 2013, fiind  realizat de Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii cu suportul Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Republica Moldova. 

În perioada 23-25 septembrie 2013, o delegaţie din Republica Moldova a vizitat Helsinki, Finlanda pentru a învăţa din experienţa finlandeză în ceea ce priveşte planificarea strategică a cadrelor medicale, monitorizarea informaţiei despre stocurile şi fluxurile de cadre medicale, precum şi anticiparea cererii de lucrători medicali.

 

Grupul a inclus reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, Centrului Naţional de Management în Sănătate, Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" şi ai Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo".

Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii  (OMS) din Republica Moldova, în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale din Republica Moldova”, sprijinit financiar de Uniunea Europeană, a lansat Campania naţională de informare privind mobilitatea cadrelor medicale „Cu fiecare lucrător medical acasă, Moldova e mai sănătoasă”.

În perioada 9-10 septembrie 2013, la Chişinău a avut loc şedinţa tehnică privind modelul acorduri bilaterale în domeniul sănătăţii, care reprezintă instrumente juridice între două state şi sunt o parte importantă în managementul mobilităţii cadrelor medicale. Modelul acordului bilateral a fost propus iniţial de grupul intersectorial de lucru în iulie 2013.

Un grup de factori-cheie din domeniul sănătăţii din Republica Moldova a vizitat Polonia în perioada 19-23 august 2013, pentru a învăţa din experienţa Poloniei în domeniul educaţiei medicale a asistenţilor medicali. Vizita, susţinută de Biroul OMS din Republica Moldova, face parte din eforturile întreprinse de Republica Moldova de a revizui şi ajusta programele naţionale de învăţământ la standardele europene şi cele internaţionale. Aceasta implică modificarea curriculumului şi a programului de învăţământ în domeniul nursing-ului general.

Dialogul de politici cu privire la remunerarea în bază de performanţă, subiect cunoscut şi sub denumirea de P4P (plată pentru performanţă), cu accent pe asistenţa medicală primară (AMP), a avut loc la Chişinău la 13 iunie 2013, fiind urmat de un atelier de lucru la 14 iunie 2013. Evenimentul a fost organizat de Biroul OMS din Republica Moldova, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

Mai mulţi factori de decizie şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale s-au întrunit la 17 iunie la Chişinău pentru a discuta progresul obţinut în ceea ce priveşte implementarea Codului Global de Practici OMS cu privire la recrutarea internaţională a personalului medical.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, precum și ai oficiului OMS din Republica Moldova au participat la dialogul internaţional de politici OMS cu privire la mobilitatea cadrelor medicale şi provocările de recrutare în acest domeniu, care a avut loc la Amsterdam, Olanda între 2-3 mai 2013.
Experienţe europene privind autonomia universitară

În perioada 14-15 mai 2014, Ministerul Sănătății  și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova În parteneriat cu Şcoala de Management în Sănătate Publică, a organizat un atelier de lucru cu genericul ”Autonomia universitară în procesul descentralizării învățământului medical universitar și postuniversitar”.

 

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale din Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, și a avut drept scop instruirea reprezentanților comunității USMF „Nicolae Testemițanu” în domeniul guvernării universitare, managementului financiar, stabilirea rolurilor și responsabilităților în procesul de descentralizare a învățământului medical, în condiții de autonomie universitară.

 

În calitate de formator a fost invitat prof. Raul Kiivet, șef Departament de Sănătate Publică a Universității din Tartu, Estonia, pentru a împărtăși din experiența țării din două perspective – perioada postsovietică și după 2004, odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

 

La sesiunea de deschidere, cu mesaje de salut au venit organizatorii – Arcadie Cotruță, ofițer pe probleme legale, Biroul OMS în RM, și Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaționale și dezvoltare strategică, director Școala de Management în Sănătate Publică, și Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calității și integrării în învământ.

 

Olga Cernețchi a menționat că USMF „Nicolae Testemițanu”, de rând cu alte 15 instituții de învățământ superior de stat, activează în condiţii de autonomie financiară, începând cu 1 ianuarie 2013. Prorectorul a subliniat că primul pas, cel legislativ, a fost făcut, iar în următorii ani se preconizează întreprinderea unor acțiuni concrete privind reformarea managementului universitar în finanțarea domeniilor de instruire și cercetare medicală.

 

Profesorul Kiivet a prezentat informații despre sistemul de sănătate al Estoniei, sistemul de învățământ superior, structura Universității și a Facultății de Medicină pe care o reprezintă, organizarea, desfășurarea și finanțarea instruirii medicale și farmaceutice în Estonia, dezvoltarea curriculum-ului pentru asigurarea calității educației medicale;  cercetarea și studiile prin doctorat, precum și despre Spitalul Universitar Tartu.

Un subiect aparte l-a constituit accesul și utilizarea fondurilor europene pentru instruirea și cercetarea în domeniul medical și dezvoltarea sistemului de sănătate, în general, precum și granturile pentru cercetare și mobilitate educațională, în contextul aderării la Uniunea Europeană. A fost abordată și Directiva 2011/24/EU privind asistența medicală transfrontalieră, migrația cadrelor medicale și serviciilor medicale, și Directiva 2005/36/EU de recunoaștere a calificărilor profesionale.

Expertul estonian a vorbit și despre reformele privind finanțarea universității în educație și cercetare, guvernarea universității, partajarea rolurilor și a responsabilităților Consiliului universitar, Senatului, rectorului, decanilor facultăților, Consiliului decanilor, șefilor de departamente etc.

 

Facultatea de Medicină a Universității din Tartu este singura în Estonia și a fost înființată în 1632. La Facultate își fac studiile 1500 de studenți (inclusiv 96 de studenți internaționali și 145 doctoranzi), 515 rezidenți. Procesul de instruire medicală este asigurat de 405 de cadre profesoral-didactice. Facultatea de Medicină cuprinde 9 departamente preclinice și 19 departamente clinice, amplasate în Spitalul Universitar Tartu. Bugetul anual al Facultății constituie 26  de milioane de euro. Autonomia universitară este asigurată la 100%.

 

Reformele din învățământul  medical, în 2014, prevăd: în primii 3 ani se predau disciplinile preclinice, anii 4-5 – disciplinile clinice, anul 6 – cuprinde studii practice, inclusiv 3 luni în medicina de familie, 2 luni – medicina de urgență și 4 luni – medicina de spital. Unul din obiective este organizarea studiilor practice pentru studenții anului 6 în afara Spitalului Universitar Tartu, pentru a crea aici condiții optime de studiu a disciplinelor clinice la anii 4-5.

 

Instruirea prin rezidențiat durează 3-5 ani, în dependență de specialitate (37 de specialități), în conformitate cu programul individual de studiu în diferite instituții medicale (prin rotație). Rezidenții sunt angajați în spitale și alte instituții de sănătate, au un salariu achitat de Ministerul Afacerilor Sociale și beneficiază de toate garanțiile sociale, inclusiv de pensie.

 

Spitalul Universitar Tartu are 3825 de angajați, dintre care 510 – medici și dispune de 975 de paturi. Anual se înregistrează circa 42 000 de pacienți, 460 000 de vizite de ambulator, 31 000 operații chirurgicale. Toate cadrele profesoral-didactice, care predau disciplinile clinice, activează prin cumul în Spitalul Universitar.

 

Cea de-a doua zi de instruire a fost organizată sub formă de briefing și a fost dedicată discuțiilor în grup, conform subiectelor de interes ale participanților. Reprezentanții Universității au fost foarte activi și au pus diverse întrebări asupra unor aspecte administrative, educaționale și financiare. A fost un dialog constructiv, bazat pe exemple concrete și experiențe proprii.

 

„În aceste două zile, am încercat să vă zic adevărul, dar adevărul din perspectiva și experiența mea. Probabil că cea mai bună soluție nu este cea din Estonia, experiențe sunt diferite, important este că trebuie să planificați  riguros obiectivele, pentru următorii 10-15 ani. Așa veți crea viitorul. Eu sper și vreau ca dvs. să utilizați toate oportunitățile pe care vi le oferă Uniunea Europeană. Vă doresc să găsiți calea cea mai bună în adaptarea și ajustarea managementului universitar la standardele europene. Mi-ar fi interesant să mă întorc în țara voastră și să învăț și eu de la voi, și să văd că lucrurile stau mai bine ca la noi”, a spus profesorul Kiivet.

 

„Acest workshop și-a propus un scop nobil – de a vedea care este experiența Estoniei în acest domeniu, un stat care a avut un trecut istoric atât alături de Republica Moldova, cât și un parcurs european. RM este în proces și pașii pe care trebuie să-i urmăm trebuie înțeleși bine d.p.d.v. teoretic, înainte de a-i aplica în practică”. Ceea ce a prezentat profesorul Kiivet și experiența Universității din Tartu poate servi ca model pentru noi și pe care-l putem implementa”, a spus reprezentantul OMS. 

 

„Cât privește autonomia universitară, Biroul OMS în RM susține, în cadrul Proiectului, îmbunătățirea managementului mobilității cadrelor medicale și reformarea sistemului educațional medical, care nemijlocit va contribui la ridicarea nivelului de sănătate și la crearea condițiilor de muncă pentru medici, care-i va face să rămână și să se întoarcă să activeze, aici, acasă”, a adăugat Arcadie Cortuță.

 

În încheiere, prorectorul Oleg Lozan a adus mulțumiri expertului estonian pentru transferul de cunoștințe și experiența frumoasă în domeniul managementului autonom universitar, partenerilor – Ministerului Sănătății și Organizației Mondiale a Sănătății pentru suportul acordat și conlucrarea fructuoasă în domeniu, și reprezentanților Universității, care au manifestat un interes deosebit pentru acest subiect, fapt remarcat prin întrebările puse. ”Profesorul Kiivet ne-a oferit modalități și oportunități de dezvoltare a sistemului de guvernare universitară. Universitatea trebuie să se adapteze la aceste schimbări și să reformeze sistemul educației medicale, pentru a spori calitatea studiilor, fapt care se va răsfrânge benefic și asupra serviciilor prestate populației”, a menționat prorectorul. 

 

La atelier au participat circa 60 de persoane: reprezentanții administrației Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, decanii și șefii de subdiviziuni universitare, precum și masteranzii Școlii de Management în Sănătate Publică.

 

Sursă: http://usmf.md/news/experiente-europene-privind-autonomia-universitara/